di Felice Nicotera


Una bella poesia del grande Eduardo De Filippo. Di fronte alle fatiche dell’esistenza, Eduardo invoca la pace, in cui “nun sèntere cchiù niente”. Una pace che però non significhi annientamento o morte, ma piuttosto una possibilità di vita, una porta che s’aprisse “pè campà”.

Io vulesse truva’ pace   (1948) – Eduardo De Filippo (Napoli il 24 maggio 1900 – Roma 31 ottobre 1984)

Io vulesse truvà pace;
ma na pace senza morte.
Una, mmieze’a tanta porte,
s’arapesse pe’ campa’!
S’arapesse na matina,
na matin’ ‘e primavera,
e arrivasse fin’ ‘a sera
senza dì: ‘nzerràte llà!
Senza sentere cchiù ‘a ggente
ca te dice: io faccio…,io dico,
senza sentere l’amico
ca te vene a cunziglia’.
Senza senter’ ‘a famiglia
ca te dice: Ma ch’ ‘e fatto?
Senza scennere cchiù a patto
c’ ‘a cuscienza e ‘a dignita’.
Senza leggere ‘o giurnale…
‘a nutizia impressionante,
ch’è nu guaio pe’ tutte quante
e nun tiene che ce fa’.
Senza sentere ‘o duttore
ca te spiega a malatia..
‘a ricett’ in farmacia…
l’onorario ch’ ‘e ‘a pava’.
Senza sentere stu core
ca te parla ‘e Cuncettina,
Rita, Brigida, Nannina…
Chesta sì…Chell’ata no.
Pecchè, insomma, si vuo’ pace
e nun sentere cchiu’ niente,
‘e ‘a spera’ ca sulamente
ven’ ‘a morte a te piglia’?
Io vulesse truva’ pace
ma na pace senza morte.
Una, mmiez’ ‘a tanta porte
s’arapesse pe’ campa’!
S’arapesse na matina,
na matin’ ‘e primavera,
e arrivasse fin’ ‘a sera
senza di’: nzerràte lla’!